Recuperarea Grădinii Episcopiei

Concurs de idei

Concursul de idei Recuperarea Grădinii Episcopiei este concursul dedicat tinerilor studenți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Tema concursului este recuperarea domeniului public pentru pietoni, amenajarea zonei Pieței George Enescu și redescoperirea istoriei orașului dinaintea influențelor occidentale. Concursul este organizat de Străzi pentru Oameni și Asociația Studenților din Mincu.

Limită intervenție.

 

În perioada 1764-1766, Mihai Cantacuzino construiește Biserica Sfinții Patruzeci Mucenici, cunoscută drept Biserica Episcopiei. În curtea bisericii, în 1775 este construită o școală pentru copiii nevoiași. În urma cutremului din 1838, clădirea bisericii este avariată și ulterior abandonată. În 1876, are loc demolarea bisericii și a școlii și în loc este amenajată Grădina Episcopiei, care este subiectul central al concursului nostru.

 

Istoria locului

1844

1860

1877

cca. 1900

1911

1906

Ulysse des Marsillac, scriitor și publicist francez, ajuns în București, reușește să captureze în memoriile sale imaginea grădinii, în perioada secolului XIX: plasată în centrul orașului, în mijlocul străzii principale, Grădina Episcopiei a devenit promenada preferată a oamenilor pașnici și copiilor. Un grilaj elegant o înconjoară, fântâni arteziene susură, băncile își primesc oamenii obosiți, vegetația tânără este deja stufoasă, iar copacii sunt astfel dispuși încât grădina pare ascunsă de o cortină de verdeață Totul este liniștit, tăcut, solitar, ca în vechile parcuri seniorale.

Având în vedere substratul istoric al zonei, importanța deosebită a domeniului public datorată prezenței clădiriilor Ateneului Român, Palatui Regal și Bibliotecii Centrale Universitare, dorim să punem întrebarea: cum ar fi dacă acest spațiu public ar fi dedicat oamenilor și ar fi utilizat altfel decât ca o parcare, cum este folosit în prezent? Având în vedere propunerea din PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană) de construire a unei parcări subterane în zona Sălii Palatului și a cererilor de finanțare prin Programu Național de Dezvoltare Locală, intrăm în următorul scenariu: mașinile parcate între Atenee Hilton și Statuia Ecvestră a lui Carol I se mută integral în subteran, iar zona urmează a fi reconfigurată pentru a deveni un spațiu public pentru comunitate.

Prioritatea acestui concurs este de a arată concret cum poate arăta un oraș dedicat omului. Este necesară o abordare creativă prin care sunt regândite circulațiile, sunt regândite proporțiile de spațiu carosabil-spațiu pietonal-spațiu verde, sunt regândite zonele unde este permis traficul rutier și unde se recomandă transformarea străzilor în pietonale dacă este cazul și sunt propuse o serie de amenajări capabile să încurajeze petrecutul timpului în această zonă.

 

Calendar, premiere, jurizare

Calendarul concursul se va desfășură în felul următor.

21.02.2022 - anunț lansare concurs.

21.02-30.03 - perioadă predare planșe.

30.03-06.04 - perioadă vot short-list Top 10 propuneri.

07.04-10.04- perioadă jurizare

11.04 - anunțare câștigător, premiere.

 

Jurizare și premiere

Fiecare proiect înscris va avea un reprezentant care va fi persoana de contact. Sunt permise proiectele realizate în echipă. Premiul de 6000 RON va fi înmânat reprezentantului proiectului.

Etapa I - Votul Popular

În perioada 30.03-06.04 oricine cu o adresă de mail validă va putea vota un Top 10 propuneri. Cele mai votate 10 propuneri vor intra în etapa II, la jurizarea asociaților care în baza unui punctaj acordat va decide finalistul.

Votul popular se va desfășura pe site, online, în baza unui formular de notare. Veți nota propunerile, veți stabili o ierarhie. Încurajăm participarea la partea de vot popular a cât mai multor oameni, fie ei studenți, arhitecți sau cetățeni. Dialogul cu cetățenii este un principiu esențial pe care noi îl promovăm.

Linkul pentu votul popular va fi făcut public pe 30.03, odată cu încheierea predării.

Etapa II - Jurizarea asociaților.

Odată stabilite cele mai populare 10 proiecte, 4 membri din Asociația Studenților de la Mincu și 4 membri din Asociația Străzi pentru Oameni se vor întâlni și vor dezbate cel mai bun proiect. Împreună vom decide câștigătorul concursului, fiecare membru acordând o nota, iar apoi în baza mediei tuturor notelor vor fi ierarhizate proiectele.

Odată stabilit câștigătorul, acesta va fi contactat pe 11.04 pentru înmânarea premiului de 6000 RON.

Ierarhizarea după jurizare va fi publicată pe site, iar primii 9 clasați vor primi diplome de merit. Restul participanților vor primi diplome de participate, semnate de Asociația studenților de la Mincu și Asociația Străzi pentru Oameni.

 

Premierea

Există un singur premiu, pentru câștigătorul locului I, în valoare de 6000 RON net. Odată anunțat câștigătorul în data de 11.04, acesta va fi contactat pentru înmânarea premiului prin transfer bancar în ziua anunțării câștigătorului.

 

Limita de studiu

Limita de studiu este definită de: Calea Victoriei, Strada C.A. Rosetti, Strada Nicolae Golescu, Strada Episcopiei.

Este necesară conversia celor două parcări laterale străzii Benjamin Franklin.

Este necesară regândirea utilizării străzii Constantin Esarcu și Benjamin Franklin.

Limită intervenție.

 

Conținut de predare

Țineți minte, scopul acestui proiect este crearea de entuziasm în jurul principiului de străzi pentru oameni. Ne dorim să aflăm cele mai bune idei de transformare a unor spații valoroase pentru oraș. Astfel, pe lângă conținutul de predare se admit orice piese în plus.

IMPORTANT: fiecare planșă va conține un cartuș cu persoana care a realizat materialul și, dacă au existat, alți membri care au contribuit la realizarea planșei.

Conținut minim de predare:

  1. Randare reprezentativă, într-o tehnică la alegere, a propunerii de amenajare. (Această planșă va fi prima expusă în cazul etapei I de jurizare).

  2. Analiză istorică a zonei de studiu.

  3. Analiză a situației actuale a zonei de studiu (analiză de circulații, a modului de utilizare a domeniului public, studiu al funcțiunilor în zonă etc).

  4. Plan propunere, la o scară la alegere.

  5. Randare la nivelul ochiului cu propunerea.

  6. Perspectivă aeriană comparativă între situația actuală vs propunere (material tip before/after).

  7. Planșă de prezentare - afiș format B2 (50x70cm, vertical).

  8. Orice alte planșe reprezentative pentru propunere.

 

Procedura de predare

Înscrierea pentru predare se poate face în orice moment, până în data de 30 martie, completând formularul de înscriere. În urma completării formularului persoana care înscrie proiectul va primi pe mail un link personalizat de predare unde va putea încărca planșele.

Predarea se va face prin încărcarea planșelor în format .pdf, denumite astfel: NUMEREPRZENTANTPROIECT_01.pdf… 02, 03….

Format planșe: 3840x2160 px.

Format afiș prezentare: 50x70cm, format vertical, 300 DPI.

Dimensiunea maximă a tuturor fișierelor permisă: 50 mb.

 

Contact întrebări:

contact@strazipentruoameni.net

074703532 - Arh. Vasiliu George

 
 
 
 
Previous
Previous

Votează cea mai bună idee.

Next
Next

Consultare publică - soluții pentru Obor.