Sunt cartierele în care trăim pentru oameni?
de Florina-Adina Ciuchiță
Un oraș pentru oameni începe cu proiecte mari sau cu cartiere în care viața de zi cu zi devine mai simplă?
De ce în unele cartiere mergem pe jos, iar în altele urcăm în mașină chiar și pentru pâine?
Și de ce ideea de a te vedea cu un prieten la câțiva pași distanță pare, uneori, o utopie?
Răspunsul nu ține de noroc sau de preferințe personale. Ține de cum sunt gândite străzile și cartierele în care trăim.
În multe orașe, inclusiv în București, locuim într-un loc, muncim în altul și ne relaxăm într-un al treilea. Mobilitatea a devenit normă, dar cu ce cost? Pentru lucruri de bază, personale chiar – școala copilului, magazinul, o bancă la umbră, parcurgem distanțe inutile, printre mașini, noxe și trotuare înguste. Iar cartierul, care ar trebui să fie spațiul nostru de siguranță și apartenență, ajunge doar un punct pe hartă.
Cartierul nu este o delimitare. Este un sentiment.
Un cartier nu înseamnă doar clădiri și străzi trasate pe planșă.
Este sentimentul copilăriei tale.
Este drumul zilnic spre muncă.
Este conversația cu vecinul, prietenul întâlnit întâmplător, copilul care se joacă în fața blocului.
Ceea ce dă viață unui cartier sunt lucrurile mici:
cât de aproape ai școala, magazinul, parcul, transportul public;
dacă strada te invită să mergi pe jos sau te sperie;
dacă spațiul public îți permite să interacționezi cu ceilalți sau te alungă în grabă.
Când aceste elemente lipsesc, cartierul încetează să mai fie „pentru oameni”.
De ce ajungem să trăim în orașe pentru mașini?
Pentru că timp de decenii am planificat orașele aproape exclusiv din logica traficului.
Străzile au devenit coridoare de tranzit, iar nevoile umane, cum ar fi siguranța, proximitatea, timpul,au fost împinse pe plan secund.
Rezultatul îl știm cu toții:
trotuare obstrucționate sau prea înguste,
zgomot și poluare,
frustrare zilnică,
timp pierdut.
Și totuși, există alternative. Nu sunt utopii. Sunt modele testate, susținute de politici urbane și cercetare, dar insuficient aplicate la nivel local.
Cartierul este locul unde orașul chiar se poate schimba.
Ca cercetător în urbanism, dar și ca locuitor al unui oraș auto‑centric, am analizat cum pot fi reparate decizii urbane greșite luate de-a lungul secolului XX. Studiul a pornit de la un exemplu extrem: Los Angeles, un oraș construit aproape exclusiv pentru mașini.
Concluzia este clară: orașele nu se transformă printr-o singură intervenție spectaculoasă, ci pas cu pas, cartier cu cartier.
Articolul ‘Ce sunt, de fapt, cartierele pentru oameni? O revizuire a literaturii de specialitate’ arată că transformarea cartierelor în spații pentru oameni presupune:
străzi sigure și bine conectate,
mix de funcțiuni (locuire, servicii, educație, relaxare),
spațiu public de calitate,
guvernanță locală și implicare comunitară
strategii la nivel de cartier.
Cartierul devine astfel unitatea de bază a schimbării urbane.
Cartier Drumul Taberei, mai 2026
Bucureștiul, prin ochii cartierelor sale
Gândiți-vă la cartierele Bucureștiului:
cartiere interbelice compacte (Cotroceni, Armenească),
cartiere socialiste cu spații verzi mari, dar slab definite (Drumul Taberei, Titan),
dezvoltări post‑2000 fragmentate (Militari Residence),
zone centrale mixte (Piața Romană, Universitate).
Fiecare produce experiențe diferite. Unele te invită să mergi pe jos, altele te obligă să urci în mașină.
Diferența nu o face arhitectura spectaculoasă, ci modul în care strada funcționează pentru oameni.
Dacă ai la câteva minute de mers pe jos școala, un magazin, un parc și transport public, atunci timpul tău arată altfel.
Dacă strada este sigură și plăcută, mersul pe jos devine normal, nu un act de curaj.
Aici intervin străzile: aceste vene urbane care coordonează mobilitate la nivel de cvartal, cartier, sector și oraș. Străzile pentru oameni pleacă exact de la această realitate simplă: străzile nu sunt doar pentru trafic. Sunt pentru viață. Prin intervenții punctuale, politici locale, proiecte pilot, străzile pentru oameni promovează:
străzi mai sigure,
spații publice care pun oamenii înaintea mașinilor,
cartiere care funcționează pentru viața de zi cu zi.
Pentru că un oraș mai bun nu începe cu „marele proiect”, ci cu drumul până la magazin, școală sau parc.
Concluzie. Dacă vrem un oraș mai sănătos, mai echitabil și mai prietenos, trebuie să facem cartierele importante din nou. Iar dacă vrem cartiere pentru oameni, trebuie să începem cu străzile pentru oameni.
Acolo unde viața urbană se întâmplă cu adevărat: la nivelul solului, între oameni.
Florina este doctorandă în Dezvoltare Urbană la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu peste 6 ani de experiență ca expert în dezvoltare urbană. A fost bursieră Fulbright la University of Southern California (SUA), a publicat articole de specialitate și este coautoare a cărții „Orașul Românesc 4.0”.
