Bucureștiul are mare nevoie de o coloană vertebrală, un loc în care lumea se întâlnește la promenadă - Interviu cu Mihaela Păun (ARCUB)

Când Mihaela Păun, directoarea ARCUB, vorbește despre București, nu vorbește din spatele unor uși închise. Vorbește din stradă, de pe Calea Victoriei în weekend-uri de Străzi Deschise, din Piața Enescu în serile de festival, din cartierele unde oamenii și-au dorit mai mult decât trotuare înguste și mașini parcate pe spațiul verde. Într-un interviu recent, cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate a ARCUB, ea a spus lucruri pe care mulți dintre noi le simțim, dar rareori le auzim din partea unui reprezentant al instituțiilor publice.

ARCUB, pe numele complet Artă și Cultură București, este o instituție publică aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, creată acum trei decenii tocmai pentru a finanța și susține proiectele culturale ale organizațiilor nonguvernamentale.

„Suntem singura instituție care dispune de un program de finanțare dedicat sectorului cultural independent. Așa ne-am născut, acum treizeci de ani, instituția a fost creată tocmai pentru a facilita finanțarea proiectelor culturale ale organizațiilor nonguvernamentale care veneau spre Primărie."

De atunci, ARCUB a crescut considerabil, producând unele dintre cele mai vizibile evenimente din viața orașului: festivalul de teatru de stradă B-Fit in the Street, Spotlight, Festivalul de Jazz, Festivalul de Muzică Clasică. A inițiat revelioanele în Piața Universității și apoi în Piața Constituției, și primul Târg de Crăciun la Universitate, în 2001. A devenit partener al unor proiecte importante ale orașului: Festivalul SoNoRo, Festivalul Național de Teatru, Romanian Design Week, Bucharest Fashion Week. Și-a mutat sediul în Hanul Gabroveni, pe care l-a reabilitat și transformat într-un centru cultural activ în inima orașului vechi. 

Cel mai important, ARCUB a condus candidatura Bucureștiului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană și a produs prima strategie culturală a orașului, aprobată de Consiliul General în 2016. Mihaela descrie acel proces ca pe o cartografiere vie a nevoilor orașului:

„Am avut colegi care s-au dus în cartiere, au stat de vorbă cu oamenii în parcuri, au organizat mici evenimente în chioșcurile de fanfară, au fost în scări de bloc. A fost o cartografiere și o cercetare extraordinară."

E relevant să știm toate acestea pentru că Mihaela Păun nu vorbește despre pietonalizare ca o persoană din afară. Vorbește ca cineva care a construit timp de trei decenii infrastructura culturală a orașului, care a văzut cum publicul s-a maturizat, cum cartierele s-au schimbat, cum oamenii au învățat să revendice spațiul public.

„Bucureștiul are mare nevoie de un astfel de loc"

Întrebată despre absența unei artere pietonale permanente în capitală, Mihaela Păun a fost directă:

„Peste tot pe unde am fost, există o coloană vertebrală a orașului: un loc în care lumea se întâlnește la promenadă. Calea Victoriei era un astfel de loc; există fotografii în arhive în care vedem oameni și mașini de epocă, mult mai puține decât astăzi. Am studiat adesea acele poze, fascinată să văd cum trăiau oamenii, cum erau îmbrăcați. Calea Victoriei era, de fapt, un loc de întâlnire, un loc de promenadă. Bucureștiul are mare nevoie de un astfel de loc."

Față de alte capitale europene de dimensiuni comparabile, Bucureștiul rămâne fără acea axă centrală pietonală permanentă pe care orice oraș cu pretenții o consideră de la sine înțeleasă, fie că e Las Ramblas în Barcelona, fie Corso Vittorio Emanuele în Milano, fie pietonalele din Viena, Praga, sau mai aproape de casă în Sofia sau Tirana. 

De aceea, după succesul primelor ediții ale evenimentului Străzi Deschise, am lansatcampania pentru pietonalizarea permanentă a Căii Victoriei: cerem transformarea Căii Victoriei dintr-o stradă cu pietonalizare ocazională de weekend într-un spațiu public permanent dedicat oamenilor. Am pornit cu o petiție și continuăm să documentăm și să argumentăm de ce este posibil și necesar.

Sentimentul de apartenență, cel mai rar bun al Bucureștiului

Marile evenimente de stradă nu sunt doar divertisment. Ele oferă ceva mult mai profund, ceva ce unui oraș mare îi lipsește structural: „Oamenii au exact sentimentul apartenenței la o comunitate, pe care în București îl avem foarte puțin, pentru că este un oraș mare."

Iar acest sentiment se construiește în timp, eveniment după eveniment. Mihaela Păun povestește cum la prima ediție a festivalului de teatru de stradă B-Fit in the Street, oamenii ezitau să interacționeze cu artiștii:

„La prima ediție a festivalului de teatru de stradă B-Fit in the Street, oamenii erau reticenți în a interacționa cu artiștii stradali. Artiștii veneau din societăți cu o experiență stradală mult mai bogată, precum Spania, Franța, sau Italia. Se observa reticența oamenilor: nu intrau repede în joc cu actorii, nu înțelegeau ce au de făcut. Am văzut de la an la an cum oamenii s-au deschis, au devenit mult mai receptivi și au început să colaboreze cu plăcere."

Asta explică de ce Străzi Deschise, Spotlight sau Festivalul de Jazz în Piața Enescu nu sunt simple evenimente, ci momente în care Bucureștenii redescoperă că orașul le aparține. Nu mașinilor. Nu parcărilor. Lor. Același sentiment l-am văzut la lucru când am testat viziunea noastră pentru Grădina Revoluției: în decembrie 2025, Piața Revoluției a fost eliberată temporar de mașini și transformată într-un spațiu pietonal de reculegere și activare culturală. Oamenii au venit. Au stat. S-au simțit acasă într-un loc pe care înainte îl ocoleau.

O viziune clară despre Calea Victoriei și Piața Revoluției

Directoarea ARCUB merge mai departe decât un simplu apel la pietonalizare. Ea are o viziune articulată despre ce ar putea deveni centrul orașului:

„De mult timp tânjesc după o Piață a lui Enescu, o piață muzicală unde să se întâmple evenimente, și nu o parcare. Sau Calea Victoriei ca o axă care să lege cât mai multe instituții culturale: avem Muzeul Național de Artă, Ateneul Român, am putea avea și Muzeul Național de Artă Contemporană. Poate că ar fi mai bine să concentrezi instituțiile importante de artă într-o zonă, cum se întâmplă în multe țări. S-ar crea spații de relaxare, ar apărea mobilierul urban."

Piața Revoluției este exact un astfel de loc ratat. Astăzi este în mare parte parcare pentru angajații ministerelor din zonă, deși se află la câțiva pași de Ateneul Român și de Calea Victoriei. Proiectul Grădina Revoluției, inițiat de Străzi pentru Oameni, pornește tocmai de la această contradicție: am organizat zece focus grupuri cu peste 70 de participanți, skateri, revoluționari, seniori, rezidenți, arhitecți, persoane cu dizabilități, am publicat un raport detaliat și l-am prezentat Primăriei. 

Studiul de impact confirmă nevoia

Mihaela Păun menționează că studiul de impact realizat pentru Străzi Deschise și Spotlight a scos la iveală o realitate concretă și adesea ignorată:

„Vin oameni de toate vârstele, dar pentru persoanele în vârstă este mai greu, pentru că nu au unde să stea pe Calea Victoriei. Și-ar dori să vină, dar să aibă și locuri de odihnă. Sunt convinsă că și părinții cu copii și-ar dori locuri unde să te poți opri, să te relaxezi, să privești un spectacol sau pur și simplu să stai."

Un spațiu pietonal permanent nu e doar despre plimbare. E despre infrastructura demnității umane: bănci, umbră, apă. Aceeași logică stă la bazaUNIstrada, proiectul inițiat de Străzi Pentru Oameni  prin care vrem să transformăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei într-un campus pietonal comun pentru Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" și Universitatea din București. Astăzi, aproape 80% din suprafața acestor străzi este destinată autoturismelor, iar studenții își petrec pauzele printre mașini parcate neregulamentar și trotuare înguste, lipsite de umbră și mobilier urban. Nu e o situație exotică sau izolată, e norma în centrul Bucureștiului.

„Sper din inimă că Primăria va discuta cu urbaniștii"

Mihaela Păun nu face presiuni politice, dar apelul ei este clar:

„Sper din inimă că aceasta este o chestiune pe care Primăria Municipiului București să o discute cu urbaniștii. Nu este un lucru care se poate face de pe o zi pe alta, se experimentează, iar nevoia este clară. Există soluții pentru o pietonalizare permanentă care să nu creeze haos în trafic."

Această afirmație vine în contextul cel mai oportun posibil. Primăria Capitalei a anunțat recent că pregătește proiecte de regenerare urbană pentru centrul Bucureștiului, menționând explicit printre zone prioritare Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piața Amzei, Piața Lahovari și Bulevardul Magheru. 

Pentru că pietonalizarea nu e doar o dorință a activiștilor urbani sau a directorilor de instituții culturale, e o tendință reală și documentată în întreaga țară.Broșura Pietonalelor, primul proiect de cartografiere la nivel național, inițiat de Străzi pentru Oameni, a documentat 37 de pietonale deschise în România în 2024, permanente și temporare, cu suprafețe, date de inaugurare, tipuri de circulație permisă și fotografii înainte și după. Ritmul există. Ce lipsește este coerența și ambiția la nivelul capitalei.

Ce urmează

Mihaela încheie interviul spunând că vede pentru ARCUB „alte provocări" care se deschid, noi căi de dezvoltare odată cu noile direcții ale orașului. 

„Artiștii și oamenii creativi din oraș trebuie să știe că au în noi un partener. Un artist mare, valoros, nu poate fi și artist și propriul lui manager. Noi suntem acel manager din spatele scenei, care vine cu soluții la problemele strict administrative."

Și noi vedem aceleași semne: primăria generală care vorbește explicit de pietonalizare, directoarea ARCUB articulează public nevoia de spații umane, o societate civilă care nu mai așteaptă ci acționează, cartografiază, consultă și propune.

Ideile pe care le susținem și valorile în care credem sunt testate deja de mult timp în alte țări europene și nu numai. Experiență există, oameni de la care ne inspirăm și învățăm constant există, idei care cândva păreau imposibile devin, încet, discutabile și apoi normale.

Dacă vrei să te implici, urmărește-ne proiectele și susține-ne lastrazipentruoameni.net.